O nouă conducere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

Ca parte a Universității și sub ascultarea față de Biserică, Faculțățile de Teologie Ortodoxă din România se conduc deopotrivă după legile de stat și după sfintele canoane. Astfel, și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” Arad s-a aflat în această perioadă în procesul de alegere și desemnare a noii sale conduceri administrative, odată ce mandatul precedent de patru ani a ajuns acum la final.

Procesul electoral a presupus implicarea tuturor cadrelor didactice și a studenților în această acțiune care deschide, de fiecare dată, noi perspective de dezvoltare pentru următorii patru ani. Conform procedurilor legale, urmărite de Biroul Electoral, au fost alese și desemnate, în perioada lunilor februarie-mai 2016, persoanele care să ocupe posturile din structurile și funcțiile de conducere, toate candidaturile fiind însoțite de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.

La nivelul Departamentului de discipline teologice, din cadrul Facultății de Teologie, în funcția de director a fost ales cu unanimitate de voturi PC Arhid. Conf. univ. dr. Caius Cuțaru. Preacucernicia sa are o vechime de 18 ani în această instituție academică, fiind implicat în mai multe activități ca: secretar științific, director al Centrului de Studii, membru în Consiliul facultății și în diverse comisii ale acestuia, toate acestea constituindu-se într-un background solid pentru activitățile ce-i sunt conferite în această postură. Din planul managerial propus reținem următoarele: „Consider că prin concretizarea obiectivelor precizate în plan se consolidează poziţia consacrată a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” atât în Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, cât şi în rândul facultăților de teologie de prestigiu din ţară, conform evaluărilor naţionale ale domeniilor de studii… Practica managerială propusă este centrată pe o strategie bazată pe exercitarea interactivă a conducerii, relaţionare interpersonală, transparenţa actului decizional şi gestionare a schimbărilor, competenţă colectivă, comportamente proactive, acţiune inteligentă şi performanţă durabilă”.

În cadrul Consiliului departamentului au fost aleși prin vot următorii membri: Pr. Conf. dr. Lucian Farcașiu, Conf. dr. Mircea Buta, Pr. Lect. dr. Adrian Murg și Pr. Lect. dr. Filip Albu.

La nivelurile organismelor superioare au fost aleși: în cadrul Consiliului Facultății: Pr. prof. dr. Constantin Rus, Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja, Pr. Lect. dr. Ștefan Negreanu; pentru Senatul Universității: Pr. prof. dr. Cristinel Ioja și Arhid. Conf. dr. Caius Cuțaru; iar pentru funcția de Director al Școlii doctorale: Pr. prof. dr. Constantin Rus.

Ultima funcție ocupată, prin desemnarea Rectorului, a vizat Decanatul Facultății de Teologie. Având în spate o pleiadă de personalități academice care au ocupat această funcție de conducere, fie că vorbim de Institutul Teologic-Pedagogic, de Academia Teologică și, în ultima perioadă, de Facultatea de Teologie, precum și responsabilitatea evidentă pentru prezentul și viitorul acestei instituții, în conformitate cu atribuțiile ce-i sunt conferite prin lege, poziția aceasta reclamă o mare responsabilitate.

În urma desemnării, pentru ocuparea acestui post, a fost numit Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja.

Această numire a venit cumva firesc, având în vedere anvergura dobândită deja de preacucernicia sa, care, deși la o vârstă încă tânără, a reușit să se afirme pe plan teologic, nu numai la nivel național ci și internațional.

Venit de la casa părintească cu un foarte solid bagaj moral-duhovnicesc, a trecut prin etapele formării teologice: absolvind vestitul Seminar Teologic de la Caransebeș, apoi Facultatea de Teologie din Arad la nivel de licență și studii aprofundate, iar mai apoi doctoratul și, nu demult, obținerea abilitării, adică dreptul de conducere de doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a reușit în toate aceste ipostaze să se afirme prin seriozitate și muncă asiduă.

Creșterea vizibilității sale a fost constantă și continuă. Acestea au debutat cu afirmarea pe scena cercetării în domeniul teologiei dogmatice, prin lucrări de referință, chiar dacă le-am cita doar din CV. Apropierea sa de marele teolog Pr. Prof. dr. Dumitru Popescu, cu care a lucrat la teza de doctorat: Rațiune și mistică în Teologia Ortodoxă, i-a adus și posibilitatea realizării unei serii inedite de interviuri despre teologie și viața bisericească, concretizate în două volume extrem de interesante. În același context se înscriu și celelalte două lucrări: Homo adorans și Homo economicus care-l plasează la interferența dintre teoria teologică și practica vieții duhovnicești-bisericească. Ceea ce se constituie, până acum, ca o culme a muncii sale de cercetare este voluminoasa și apreciata O istorie a Dogmaticii în Teologia Ortodoxă Română. Pe același palier de valoare se înscrie și prezența sa determinantă în nu mai puțin de trei colective de autori pentru câteva volume, valoroase pentru Teologia românească la nivel universitar, tipărite sau în curs de tipărire cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: Apologetica Ortodoxă; Manualul de Teologie Dogmatică Ortodoxă și cel de Misiologie. Tocmai datorită acestor realizări și a altora nemenționate aici, preacucernicia sa a fost repede cooptat în multe comisii de doctorat, fiind apreciat pentru competența sa științifică în domeniu.

Din altă perspectivă, încă de pe băncile școlilor s-a dovedit a fi un lider care a reușit să coaguleze în jurul său pe colegii de școală sau de muncă, de aceea multe dintre proiectele la care a gândit s-au și realizat într-un mod surprinzător: vezi Colocviile de Teologie Dogmatică atât cele de la nivel național cât și la cel internațional, cu un atât de larg ecou, căci acestea trăiesc și acum (!), precum și implicarea hotărâtoare în organizarea atâtor simpozioane și conferințe la nivelul Facultății din Arad, în cei 15 ani de activitate aici, precum și relansarea revistei Teologia, din postura de redactor responsabil, care a și reușit astfel o clasare notabilă în cotarea națională și internațională.

În urma acestor performanțe, colegii din Universitate l-au ales, în mandatul ce tocmai s-a încheiat, ca președinte al Senatului, dovedindu-se un factor de echilibru și de stabilitate în aceste vremuri nu ușoare pentru orice instituție academică.

Astfel, venirea preacucerniciei sale în calitatea de decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, reprezintă o încununare dar și o mare provocare. Programul managerial propus de preacucernicia sa aduce în prim plan, ca și coordonate: cooperare internă și externă, implicare totală a tuturor și colaborare permanentă cu centrul eparhial. Realizarea tuturor acestor obiective înserate în documentul amintit nu pot decât să afirme și să confirme statutul acestei școli la nivelul Eparhiei Aradului, a Mitropoliei Banatului și în conclavul instituțiilor de profil din Patriarhia Română, pe un loc de prestigiu.

buton frontisp rulare

Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu & Pr.Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu

Leave a Reply

Your email address will not be published.