Concert de cântări bisericești și lansare de album muzical în Catedrala istorică a Aradului

      Comments Off on Concert de cântări bisericești și lansare de album muzical în Catedrala istorică a Aradului

În seara zilei de joi, 25 aprilie 2024, Catedrala istorică a Aradului a găzduit, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, concertul Cântările Triodului, susținut de corala preoților din Arhiepiscopiei Aradului. La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Prezentarea concertului a fost susținută de către Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, din Arad. Acesta a arătat faptul că: „Grupul coral Procord al Catedralei vechi a Aradului ne trimite cu gândul la inimă, la centralitate. Catedrala a reprezentat centrul comunității ortodoxe din Arad așa cum inima este în centrul vieţii spirituale a omului – de aceea practica rugăciunii se desăvârșește prin coborârea minții în inimă. Catedrala a bătut mai bine de un secol și jumătate ca o inimă în centrul Aradului și a generat modele de slujire, de teologie, de cultură, dar şi de cântare corală şi cântare de strană. Aici au activat profesori ca Trifon Lugojan şi Atanasie Lipovan, apoi Octavian Lipovan până la Ioan Şerb şi Mircea Buta. Grupul Procord instruit cu măiestrie de Părintele Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean este format din slujitorii altarului şi ai stranei Catedralei, la rândul lor bine instruiţi şi cunoscători ai tainelor muzicii bisericești. Ei ne propun un exercițiu de model pedagogic, chiar didactic cu referire la tezaurul muzical al Aradului. După ce au editat ca model interpretativ – îndrăznesc să spun pentru toate stranele bisericilor din Arad şi zona Aradului – cântările Octoihului și Penticostarului, acum ne propun ca o anamneză contextuală spre o reflecție interpretativă autentică, cântările Triodului.

Alături de aceștia, corul preoților din Arhiepiscopia Aradului reprezintă pentru toți creștinii nu doar un model de mărturie prin cânt bisericesc a tainelor credinței Bisericii, ci și o formă de slujire în continuitatea Sfântului Altar. Acest gest plin de sacralitate, perpetuat de mulți ani în Arhiepiscopia Aradului, prin grija şi binecuvântarea ÎPS Timotei, exprimă prețuirea preoților față de tradiția Bisericii și a poporului român, față de proprii creștini”.

Astfel, concertul a debutat cu interpretarea unui buchet de cântări specifice perioadei în care ne aflăm,  de către grupul coral  „Procord”. Cu această ocazie a fost lansat și cel de-al doilea volum pregătit de acest grup coral, intitulat Imne bisericești din Triod. Acesta va fi disponibil spre achiziționare de la punctele de vânzare ale Arhiepiscopiei Aradului. Manifestarea a continuat cu reprezentația coralei preoților, fiind propuse spre audiție imne ce poartă amprenta unor compozitori locali și naționali. Ambele formații corale au fost conduse de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulțumit și i-a felicitat pe dirijor, prezentator și coriști pentru acest eveniment pregătitor pentru sărbătoarea Învierii, evidențiind rolul unificator al cântării pentru românii din arealul apropiat și nu numai, salutând cu acest prilej prezența Preasfințitului Părinte Ieronim.

Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu