Conferință la parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Protopopiatul Florența, Italia

      Comments Off on Conferință la parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Protopopiatul Florența, Italia

Pr. Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu, titularul disciplinei de Istorie Bisericească Universală a Facultății de Teologie Ortodoxă “Ilarion Felea” din cadrul UniversităţiiAurel Vlaicu” din Arad, a susținut vineri, 31 martie 2017, o conferință în Italia la Chianciano Terme, în parohia ortodoxă română „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, la invitația preotului paroh Ioan Horbaniuc, fost student al Facultății de Teologie din Arad.

Întâlnirea, organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan al Episcopiei Ortodoxe Românea Italiei, a debutat cu slujba Imnului Acatist al Maicii Domnului în sobor, avându-l  în frunte pe părintele Ioan Trandafir, protopopul Florenței. A urmat apoi săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în prezența a numeroase familii tinere de români, dăruite de Dumnezeu cu mulți copii, venite din Protopopiatul Florenței și din alte protopopiate învecinate.

La final, invitatul serii, Părintele Ștefan, a susținut conferința cu tema „Întoarcerea la Dumnezeu”, temă specifică perioadei liturgice în care ne aflam, a Postului Mare, vorbind despre chipurile întoarcerii la Dumnezeu și modul în care Dumnezeu ne cheamă la El, tâlcuind câteva pilde de întoarcere la Domnul atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, precum și din viețile sfinților, amintind de niniviteni, de fiul risipitor și mai ales de Sfânta Maria Egipteanca, a cărei prăznuire deja începuse. La sfârșitul conferinței, părintele a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenți.

Arhid. Asist. Univ. Drd. Tiberiu Ardelean