Învățământul teologic ortodox din Arad – scurt istoric

Prin rezoluția imperială de la începutul anului 1821 se obținea deschiderea, începând cu data de 1 noiembrie 1822, a trei școli clericale în eparhiile Arad, Timișoara și Vârșeț, organizate după modelul celei de la Carloviț, conduse de ierarhi sârbi. Cea de la Vârșeț va avea două secții: sârbă și română, cea de la Arad va fi cu predare numai în limba română, iar cea de la Timișoara nu se mai deschide.

Cursurile încep în luna februarie a anului 1823, cu un efectiv de 68 de elevi. În perioada decembrie 1822-februarie 1823, elevii vor fi încredințați, la sugestia episcopului Iosif Putnic, învățătorului și diaconului Simeon Sofroniu, profesor de Cântare și Tipic bisericesc, care avea misiunea ca până la sosirea celor doi profesori, să țină ore de „cântare și exerciții în cele rituale”. Primii profesori ai Institutului sunt aleși din rândul celor mai distinși și învățați clerici ai vremii. Este vorba de protopopul Gavril Raț (1822-1835), viitorul episcop al Aradului, Gherasim Raț (1835-1850), cu studii de teologie la Viena și de preotul Gavril Giulani (1822-1835), cu studii universitare la Pesta, viitor protopop de Buteni. Gavril Raț va deține și funcția administrativă de director al Institutului pe toată perioada activității sale la catedra școlii de teologie.

În anul 1825 se obține ridicarea studiilor teologice la trei ani, aceasta, la doar trei ani de la deschiderea școlii. Astfel că, Școala clericală din Arad devine primul institut teologic românesc, cu trei ani de studiu, din spațiul Transilvaniei.

La data de 26 februarie 1840 se întemeiază Biblioteca Institutului, iar în 1844 prima fundație din istoria Institutului, Fundația Patrichie Popescu, în scopul administrării bibliotecii.

În anul școlar 1867-1868 apare în orizontul cultural arădean Societatea de lectură a teologilor români, condusă de tânărul ieromonah și profesor Miron Romanul, ca în 1869 această societate să inițieze editarea revistei Speranța, care apare la data 1/13 februarie, cu o activitate de aproape trei ani, fiind prima publicaţie periodică românească din Arad.

Anul 1876 marchează începutul unei perioade deosebite din istoria și devenirea Institutului Teologic din Arad, cu multiple realizări și afirmări.Sinodul eparhial, dând curs unor propuneri mai vechi și luând în considerare noul context generat prin urcarea pe tronul episcopal al Aradului, a ierarhului Ioan Mețianu (1875-1898), hotărăște unificarea celor două școli centrale ale eparhiei. Astfel că, la începutul anului școlar 1876-1877 își deschide porțile noul Institut Teologic-Pedagogic, cu două secții: pedagogică și teologică, sub o singură direcțiune, cu un corp didactic comun. În urma unei mobilizări generale, coordonate de către noul episcop, în toamna anului 1876 se reușește deschiderea clădirii din dreapta Catedralei Vechi, ca spațiu pentru cele două școli.

În ziua de 8 septembrie 1885 se inaugurează o nouă clădire care va fi pusă la dispoziția Institutului Teologic-Pedagogic, clădire cunoscută în epocă sub numele de Palatul Seminarial sau Institutul Diecezan.

Anul 1912 este unul cu totul de excepție: centenarul Preparandiei. Cu ascet prilej se organizează grandioase serbări în deschiderea cărora, Roman Ciorogariu, directorul Institutului, va rosti un impresionat și vibrant discurs. Aceiași profesori, împreună cu elevii lor, trăiesc marele eveniment al Unirii de la Alba Iulia, moment pentru care Institutul Teologic a luptat decenii de-a rândul, printr-un susținut activism cultural, politic și publicistic.

La 100 de ani de la înființarea Institutului Teologic, în anul 1922, rectorul și profesorul Teodor Botiș tipărește monumentala monografie a Institutului și Preparandiei, neegalată până astăzi–Istoria Școalei Normale (Preparandiei) și a Institutului teologic ortodox-român din Arad, (Arad, 1922, 744 p.).

În anul 1927 Institutul Teologic arădean este ridicat la rangul de academie, cu patru ani de studiu. Începe astfel o perioadă glorioasă din istoria învățământului teologic arădean și care va ține, în timp, până în anul 1948. În acest răstimp, la Academia Teologică arădeană s-a format un corp profesoral solid, bine pregătit și implicat în dezvoltarea teologiei ortodoxe române.

Anul 1948 marchează sfârșitul învățământului teologic din Arad. După 126 de ani de existență, tradiția teologică arădeană este estompată de noul regim totalitar. În luna decembrie a acestui an Academia Teologică din Arad, ca de altfel majoritatea academiilor teologice din țară, este desființată.

Și totuși, tradiția teologică arădeană continuă prin Centrul de îndrumare a clerului aflat sub tutela Institutului Teologic de grad universitar din Cluj, până în anul 1952, cursurile desfășurându-se chiar în clădirea Academiei.

După căderea comunismului, în anul 1991, prin grija Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, se reînființează la Arad, Facultatea de Teologie, reînnodându-se astfel seculara tradiție a învățământului teologic arădean. Astfel Teologia intră în Universitate deschizându-se noilor cerințe ale lumii moderne, fidelă însă tradiției.

Astăzi, Facultatea de Teologie se poate mândri cu multiple realizări și afirmări, naționale și internaționale, cu un corp didactic de elită, cu absolvenți și studenți pe măsură și cu trei niveluri de învățământ: licență, master și doctorat.