În perioada 30-31 octombrie 2025, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, s-a desfășurat Simpozionul național al Studenților Teologi, având ca temă „Credo și martyria în secolul XX”. Evenimentul a reunit tineri teologi din centrele universitare ale Patriarhiei Române, oferind prilejul unui schimb academic și spiritual de înalt nivel, sub semnul mărturisirii credinței în contextul istoric al veacului trecut.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din Arad a fost reprezentată de studenții Ciprian Milian, Pavel-Rafael Ierima și subsemnatul Andri-Voicu Popa, coordonarea științifică fiind asigurată de Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae Tang. Lucrările prezentate au fost dedicate vieții, teologiei și mărturisirii Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, patronul spiritual al instituției arădene.
Lucrările prezentate
Pavel-Rafael Ierima a adus în atenția participanților lucrarea „Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea – slujitor și tâlcuitor al Sfintei Liturghii”. Studiul a pus în lumină dimensiunea liturgică și pastorală a slujirii părintelui Felea, pentru care Sfânta Liturghie a fost izvorul întregii sale activități teologice și misionare. Prin analiza documentelor de arhivă și a scrierilor sale, lucrarea a evidențiat modul în care părintele Felea a trăit și a înțeles preoția ca pe o jertfă deplină în slujba lui Hristos și a Bisericii, până la martiriu.
Ciprian Milian a prezentat studiul „Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea – mărturisitor al credinței: învățătura sa apologetică în contextul ideologiilor moderne”. Lucrarea a abordat aspectele apologetice ale teologiei părintelui Felea, reliefând modul în care acesta a răspuns provocărilor ideologice, culturale și filosofice ale primei jumătăți a secolului XX. Într-o epocă a relativizării valorilor, părintele Felea a oferit o mărturie vie despre Adevărul revelat, reafirmând autenticitatea credinței ortodoxe și actualitatea învățăturii Bisericii în fața curentelor secularizante.
Andri-Voicu Popa a prezentat lucrarea intitulată „Arestările și sfârșitul martiric al Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea”, o analiză teologic-istorică asupra itinerariului duhovnicesc și jertfelnic al celui care a devenit simbolul mărturisirii creștine în fața prigoanei comuniste. S-a evidențiat dimensiunea jertfelnică a vieții părintelui Felea, desfășurată sub semnul Crucii și al Taborului. Lucrarea a subliniat puterea mărturisirii și statornicia credinței părintelui, atât în activitatea pastorală, cât și în suferințele temnițelor comuniste. În fața prigoanei, părintele Ilarion a rămas neclintit în fidelitatea sa față de Hristos, luminând prin pilda unei vieți curate, slujitoare și pline de Duh.
Manifestarea științifică a inclus și vizitarea obiectivelor religioase și culturale din Cetatea Marii Uniri, oferind participanților prilejul de a descoperi patrimoniul spiritual și istoric al Albei Iulia. De asemenea, în prima zi a avut loc conferința „Ieșit-a semănătorul”, susținută de Preasfințitul Părinte Conf. Univ. Dr. Benedict Vesa, Episcopul Sălajului, care a oferit un cuvânt de profundă reflecție despre lucrarea semănătorului credinței în lumea contemporană.
În încheiere, în ziua de 31 octombrie ac., s-a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, de Preasfințitul Părinte Benedict, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Participarea studenților arădeni la acest simpozion a reprezentat un prilej de afirmare a valorilor teologiei ortodoxe românești și de cinstire a memoriei Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, model de preot, dascăl și mărturisitor al lui Hristos în veacul mărturisirii și al jertfei.
Andri-Voicu Popa-Președintele ASCOR ARAD







