Joi, 5 iunie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc reuniunea promoţiei 2005 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, la împlinirea celor douăzeci ani de la absolvire, într-un loc special, în cetatea Devei, motivul fiind acela că o parte însemnată dintre absolvenții acestei promoții sunt de pe meleaguri hunedorene.
Evenimentul a început cu o slujbă de Tedeum de mulțumire, săvârşită la Catedrala Veche din Deva, de PS Gherontie Hunedoreanul – arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți format din absolvenții promoției 2005.
La finalul slujbei PS Gherontie a rostit un bogat cuvânt de învățătură legat de acest eveniment, îndemnând absolvenții acestei promoții să continue lucrarea pe care au început-o acum 20 de ani, împlinindu-o cu toată responsabilitatea și dragostea, fiecare la locul rânduit.
Din partea promoției de absolvenți a luat cuvântul Părintele Tiberiu Ardelean, care plecând de la cuvintele Sf. Isaac Sirul, care spunea că „timpul este darul pe care Dumnezeu l-a dat făpturii, ca prin el… să poată înainta către El”, a reliefat parcursul timpului celor 20 de ani cu realizările și împlinirile familiale și profesionale ale fiecărui absolvent, fie de la Altar sau catedră, fie din alte domenii de activitate, toate având în comun buna mărturisire a Mântuitorului Iisus Hristos pe de-o parte, iar pe de altă parte, buna mărturie pe care fiecare o dă, în calitate de absolvent al bisecularei Școli de Teologie arădene.
Mulțumindu-i Preasfințitului Părinte Nestor pentru binecuvântarea dată în vederea organizării acestui eveniment, Părintele Tiberiu Ardelean a transmis generației 2005 cuvântul de binecuvântare și apreciere al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și deopotrivă caldele felicitări din partea corpului academic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, în frunte cu Părintele decan Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja.
Evenimentul s-a încheiat cu o agapă creștinească, într-o minunată organizare a colegilor hunedoreni, cărora le mulțumim.
Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean