Misiunea Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad în parohia Ceala, filia Sântoma, Protopopiatul Arad

      Comments Off on Misiunea Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad în parohia Ceala, filia Sântoma, Protopopiatul Arad

Părintele Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a participat duminică seara, 12 martie, la săvârșirea Tainei Sf. Maslu de obște în parohia Ceala, filia Sântoma, protopopiatul Arad, la invitația părintelui paroh Ioan Petrețchi, fost student al Facultății arădene.

Taina Sfântului Maslu de obște a fost săvârșită de un sobor de 3 preoți, în prezența unui număr mare de credincioși.

La sfârșitul slujbei, părintele Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu a rostit un cuvânt de învățătură în care s-a referit la „Rugăciunea și roadele ei în viața duhovnicească a creștinului”.

Apoi, părintele paroh Ioan Petrețchi le-a mulțumit părinților slujitori și credincioșilor prezenți la săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în mod deosebit părintelui profesor Lucian Farcașiu pentru slujire și pentru ziditorul cuvânt de învățătură rostit.

Pr. Ioan Petrețchi