Seria manifestărilor teologice, misionare şi culturale iniţiate de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române și a proclamării canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, a continuat în a treia Duminică a Postului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
În seara zilei de duminică 30 noiembrie 2025 în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului și a Preasfințitului Episcop Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului a avut loc în Catedrala Veche din Arad lansarea volumului „Sfântul Ilarion Felea – Pastorație și cultură”, editori: Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja și Pr. Dr. Paul Orădan prezentat de Preaonoratul Părinte Protopop Pr. Flavius Petcuț, Protopopul Aradului, urmată de conferința intitulată Părintele Ilarion Felea în temnițele comuniste susținută de Pr. Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu, titularul catedrei de Istoria Bisericii Universale din cadrul facultăţii arădene. Moderator a fost Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu.
În deschidere, Corul Neos, dirijat de Pr. Gabriel Streulea, a prezentat un recital de colinde, prezentând piesele: La Vifleem colo-n jos, Coborât-a coborât și În coliba întunecată.
Preaonoratul Părinte Protopop Flavius Petcuț a prezentat volumul Sfântul Ilarion Felea – Pastorație și cultură, exprimându-și admirația pentru Părintele Ilarion Felea arătând că de-a lungul istoriei științei și culturii au fost apreciați toți aceia care într-o anumită zonă a cercetării au depus energie fizică și sufletească și competență profesională pentru a oferi semenilor mai multe informații, sensuri, aspecte și înțelesuri referitoare la subiecte asupra căruia și-au aplecat atenția. Volumul prezentat redă multe informații despre ceea ce a reprezentat și reprezintă pentru Biserica noastră Sfântul Ilarion Felea subliniind că modelul Felea inspiră și azi generațiile de preoți.
Părintele Dr. Paul Orădan a prezentat dificultățile dar și bucuriile de care au avut parte la întocmirea acestui volum care conține 523 de documente din care 230 au fost scrise de mână, descoperind în ele „chipul frumos și luminos al Părintelui Ilarion”, aceste documente validează tot ce s-a afirmat despre activitatea Părintelui Felea de-a lungul vremii.
Părintele Profesor Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din Arad a adus mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului pentru înalta binecuvântare pentru accederea la arhive, precum și colaboratorilor Pr. Aurel Bonchiș, Pr. Dr. Paul Orădan și Georgiana Costescu pentru munca depusă la editarea volumului.
În conferința susținută de Părintele Ștefan Negreanu au fost dezvăluite suferințele Sfântului Ilarion Felea în vremea anchetelor și a detenției în închisorile comuniste. Sfântul Părinte Ilarion Felea a fost de trei ori arestat și încarcerat: Prima arestare din 8 martie până în 15 august 1945 (jumătate de an), internat în lagărul de deținuți politici de la Caracal. A doua arestare a fost de un an, din 1949 până în 1950 (împreună cu Părintele Demian Tudor) pentru omisiune de denunț împotriva preotului Petru Boldur din Conop, acesta din urmă susținând o activitate subversivă legionară. A treia și ultima, care va și curma viața Părintelui, din 25 septembrie 1958 – 18 septembrie 1961. Întors acasă după perioadele de detenție din 1945 și 1950 Părintele Felea și-a continuat lucrarea sfântă la altarul catedralei arădene cu același curaj, credință în Dumnezeu și dedicație pentru credincioși, atât în slujire și predică, cât și în lucrarea de luminare și întărire a fiecărui suflet. Securitatea brațul înarmat al Partidului, devine cu atât mai suspicioasă și împotrivitoare cu cât Părintele Ilarion, după doi ani (1952-1953) de presiuni și tatonări, nu acceptă să se plece, nu acceptă compromisul de a fi informator al ei. Pentru arestarea lui și a altor indezirabili era necesară înseilarea și crearea unui nou narativ, a unui nou lot. Din acest lot care-i purta numele, alături de cel al Părintelui Cornel Caceu, făceau mai parte alți cinci vrednici preoți arădeni: Tudor Demian, Gornic Dimitrie, Bența Emilian, Moise Aurel și protopopul Aradului Budai Alexandru. După arestarea din 25.09.1958, cei cinci arestați afară de Gornic și Caceu, sunt întemnițați la închisoarea Jilava, unde se derulează anchetele.
În tot acest timp, până la procesul care a avut loc în 14 martie 1959, la Tribunalul Militar Cluj, Părintele Felea și ceilalți membri ai lotului au trecut prin infernul anchetelor și teroarea amenințării și bătăilor administrate de anchetatori. În Sentința Tribunalul Militar Regiunea III Cluj, Părintele Ilarion primește condamnare la 20 de ani muncă silnică și 8 ani degradare civică, prin computarea pedepselor pentru „infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale și activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare”. De asemenea, Tribunalul hotărăște și confiscarea în totalitate a averii personale. Nici în perioada dintre detenții, nici în închisoare Părintele Ilarion Felea nu a vrut să facă niciun fel de compromis cu regimul și cerberii lui. De aceea, viața Părintelui, după atâta osteneală, privațiuni și durere, s-a curmat în închisoare.
Moderatorul acestui eveniment cultural-bisericesc, Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu a mulțumit la sfârșit ierarhilor arădeni pentru susținerea acordată Facultății de Teologie Ortodoxă în desfășurarea acestui demers pastoral-duhovnicesc, inițiat de Părintele Decan, Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, în comunitatea arădeană.
La finalul evenimentului cultural-academic, Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a apreciat activitatea Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja și Pr. Dr. Paul Orădan care prin editarea volumului de documente au pus în valoare viața și activitatea Sfântului Ilarion Felea precum și modul în care Pr. Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu a prezentat conferința privind suferința Părintelui Felea în închisorile comuniste și a adus mulțumiri și distinsei familii Felea-Darian, prezență la această manifestare.
Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Lazăr














