Un nou Doctor în Drept bisericesc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

      Comments Off on Un nou Doctor în Drept bisericesc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

În ziua de 29 noiembrie 2022, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, doctorandul Rareș-Ștefan Ionescu și-a susținut teza de doctorat în domeniul Teologie, specializarea Drept bisericesc.

Sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Constantin Rus, candidatul a elaborat teza cu titlul: Raportul dintre legislația canonică și legislația civilă actuală, cu incidență în domeniul libertății religioase, regimului general al cultelor și al simbolurilor religioase.

Din comisia instituită au făcut parte ca preşedinte: Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Cristinel Ioja  – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, iar ca referenţi: Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Georgică Grigoriță și Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Nicușor Beldiman – Universitatea din București, Pr. Conf. Univ. Dr. Irimie Marga – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.

În deschiderea manifestării academice, părintele decan Cristinel Ioja a salutat prezența Chiriarhului locului, precum și a profesorilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, mulțumindu-le pentru apropierea lor, pe mai multe paliere, față de Facultatea de Teologie din Arad.

Apoi, candidatul și-a prezentat lucrarea, după care membrii comisiei au dat citire referatelor întocmite. În urma dezbaterilor au fost făcute câteva aprecieri critice, de care candidatul este invitat să țină seama în vederea publicării, fiindu-i conferit titlul de doctor în teologie, cu calificativul „Bine”.

Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu