Nouă Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au participat la deschiderea manifestărilor dedicate Bicentenarului Învățământului Teologic arădean

      Comments Off on Nouă Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au participat la deschiderea manifestărilor dedicate Bicentenarului Învățământului Teologic arădean

Anul 2022 marchează împlinirea a 200 de ani de la înființarea Institutului Teologic din Arad, moment unic și extraordinar în acea epocă cu reverberații profunde până în zilele noastre. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, continuatoarea și păstrătoarea tradiției teologice arădene biseculare, sub oblăduirea Arhiepiscopiei Aradului și în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, precum și cu instituțiile administrative centrale și locale și de cultură arădene, a organizat duminică, 30 ianuarie 2022, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii școlilor teologice, un amplu eveniment bisericesc și cultural. Evenimentul deschide seria manifestărilor bisericești, academice și culturale dedicate Bicentenarului teologiei arădene care se vor desfășura pe parcursul întregului an 2022.

Manifestarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala istorică a Aradului, de către ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; PS Lucian, Episcopul Caransebeșului; PS Sofronie, Episcopul Oradiei; PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; PS Daniil, Episcopul Daciei Felix; PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei; PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Soborul părinților slujitori a fost format din dascălii Facultății de Teologie arădene, în frunte cu Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie și din părinții profesori ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad, în frunte cu Arhid. Prof. Călin-Dan Teuca, Directorul seminarului arădean.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către PS Daniil, care a tâlcuit  mistagogic pericopa duminicală ce amintește de întâlnirea dintre Mântuitorul și vameșul Zaheu, legându-o de împlinirea celor 200 de ani de la înființarea învățământului teologic la Arad și de parcursul istoric al acestuia.

După săvârșirea Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de pomenire pentru ierarhii, profesorii, ostenitorii și ctitorii Institutului Teologic, Academiei Teologice și Facultății de Teologie din Arad.

La sărbătoarea Bicentenarului teologiei arădene au fost prezenți oficialitățile centrale și locale, conducerea celor două universități arădene, reprezentanți ai instituțiilor școlare și de cultură din orașul Arad, studenți teologi, elevi seminariști și un mare număr de credincioși.

Partea a doua a manifestărilor a continuat cu Festivitatea inaugurală a Bicentenarului teologiei arădene, festivitate desfășurată în Aula facultății. Această aulă recent restaurată și străjuită de chipurile celor care au slujit teologia arădeană de la înființarea ei și până în vremea noastră – ierarhi, preoți profesori și profesori mireni – reprezintă un „sanctuar” pentru întregul parcurs istoric al învățământului teologic arădean.

La prezidiul manifestării s-au aflat ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad; Toth Csaba, Prefectul Județului Arad; Dr. Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad; PS Lucian, Episcopul Caransebeșului; PS Sofronie, Episcopul Oradiei; PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei și PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. În sală s-au aflat și PS Daniil, Episcopul Daciei Felix; PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, reprezentanți  ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, ai instituțiilor școlare și de cultură din orașul Arad, urmașii preoților profesori de la Academia Teologică și Facultatea de Teologie din Arad, invitați, studenți teologi și elevi seminariști.

Cuvântul inaugural a aparținut Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul facultății, care în contextul deosebit de solemn a afirmat: „Prin pronia lui Dumnezeu vă întâmpinăm cu un cordial Bine ați venit! la Bicentenarul teologiei arădene, sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ca sărbătoare prin excelență a Teologiei, deschizând suișul evenimentelor bisericești, academice și culturale, pe care Arhiepiscopia Aradului cu binecuvântarea ÎPS Dr. Timotei, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Facultatea de Teologie Ortodoxă, în parteneriat cu instituțiile Statului, cu instituții bisericești, culturale, universitare și preuniversitare din țară și străinătate le vor organiza întru cinstirea, comemorarea și actualizarea veritabilei tradiții teologice arădene. Cele 24 de evenimente sub genericul Institut, Academie, Facultate – 200 de ani de la înființarea învățământului teologic ortodox la Arad (1822-2022), se vor desfășura sub semnul unei bune conlucrări între Biserică-Universitate-Societate”. Tot în același cuvânt Părintele Decan a vorbit despre: a) Geneza Tradiției teologice arădene; b) Continuitatea întru Tradiție, invocând chipurile celor care au slujit Teologia arădeană; c) Exigențele actualizării și viitorului Tradiției teologice arădene.

A urmat conferința intitulată „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri. Recurs la memoria istorică a Teologiei arădene”, susținută de Pr. Prof. Univ. Dr. Florin Dobrei. Expunerea a sintetizat istoria învățământului arădean prezentat în etape, momente și reprezentanți de seamă.

În continuare a avut loc lansarea Medaliei aniversare a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad „INSTITUT-ACADEMIE-FACULTATE – 200 de ani de la înființarea învățământului teologic ortodox din Arad (1822-2022)”. Medalia a fost conferită ierarhilor prezenți la manifestare, oficialităților județene centrale și locale, precum și urmașilor preoților profesori de la Academia Teologică și Facultatea de Teologie din Arad. Împreună cu medalia s-a conferit și Diploma aniversarăîn semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Înmânarea medaliei și a diplomei au fost făcute de Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, care a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenți, accentuând bucuria momentului aniversar, precum și buna colaborare între Universitate și Arhiepiscopie. Fiecare dintre cei cărora li s-au decernat medaliile aniversare au rostit un cuvânt de mulțumire și de apreciere la adresa organizatorilor.

După decernarea medaliilor Corul „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, a interpretat un buchet de imne bisericești potrivite cu solemnitatea momentului.

A urmat apoi cuvântul PS Lucian, Episcopul Caransebeșului în care a afirmat că teologia arădeană este un dar și responsabilitate. Totodată a subliniat fericita coincidență dintre Bicentenarul teologiei arădene și anul omagial al rugăciunii în Patriarhia Română. În continuare a rememorat câteva date istorice din eparhia Caransebeșului care au legătură cu istoria eparhiei Aradului.

În încheierea discursurilor ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a mulțumit Universității și oficialităților centrale și locale pentru aportul la acest eveniment. Rememorând momentele de reînființare a Facultății de Teologie, ca unul ce a fost implicat în mod direct și decisiv, ÎPS Timotei a afirmat, citând cuvântul evanghelic, că „nu am făcut decât ceea ce eram datori”. Ca o mărturie personală și emoționantă, ÎPS Sa a evocat legăturile pe care le-a avut cu trei dintre foștii dascăli ai vechii Academii teologice: Atanasie Lipovan, Vintilă Popescu și Demian Tudor.

Finalul manifestării a fost rezervat lansării colecției „Monografii-Teologi arădeni”, colecție cuprinde monografiile istorico-teologice ale episcopilor și profesorilor de teologie din perioada Institutului și a Academiei și care vor fi elaborate de actualii profesorii ai Facultății de Teologie arădene.

Cu toții, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai instituțiilor statului și ai centrelor de cultură și de învățământ universitar și preuniversitar, urmașii profesorilor de teologie de la Academia Teologică din Arad, profesori, studenți și elevi, au marcat, într-o solemnitate cu totul aparte, împlinirea a 200 de ani de la înființarea învățământului teologic arădean și, totodată, inaugurarea seriei de manifestări dedicate acestui eveniment istoric și de anvergură națională.

Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang