Slujba Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”

      Comments Off on Slujba Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”

Urmând tradiţia consacrată deja la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea”, prima săptămână din Postul cel Mare este săptămâna duhovnicească a studenţilor teologi şi a dascălilor acestei instituţii teologice. În acest sens, în Paraclisul studenţilor din curtea Facultăţii, pe lângă programul liturgic obişnuit al dimineţilor din Postul Mare, care cuprinde săvârşirea miercurea şi vinerea a Liturghiei Darurilor Înaintesfinţite, iar lunea, marțea și joia a slujbei Utreniei, în fiecare dintre serile acestei săptămâni a fost săvârşită rânduiala Pavecerniţei celei Mari împreunată cu câte o parte a Canonului celui Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, aşa cum prevede rânduiala tipiconală a Triodului.

Pavecerniţa cu Canonul cel Mare a fost slujită de părinţii profesori slujitori la Paraclisul „Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Facultăţii de Teologie, urmând apoi, în fiecare seară, la sfârşitul slujbei, cuvântul de zidire duhovnicească şi de călăuzire pe calea Postului Mare rostit de către unul dintre părinţii profesori ai Facultăţii, adresat studenţilor şi credincioşilor care au participat la această slujbă specială, specifică Postului celui Mare.

Astfel, luni seara, Părintele Lect. Univ. Dr. Filip Albu a vorbit despre semnificația teologică și duhovnicească a metaniei, ca asceză a trupului și mod al răstignirii duhovnicești.

Marţi seara, după slujba Pavecerniţei unită cu cea de-a doua parte a doua a Canonului celui Mare, Părintele Conf. Univ. Dr. Caius Cuțaru, a vorbit despre lucrarea răscumpărătoare a lui Iisus Hristos ca Adam cel Nou.

Miercuri seara, a fost săvârşită partea a treia a Canonului celui Mare dimpreună cu slujba Pavecerniţei Mari, de către Întâistătătorul eparhiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, înconjurat de soborul părinţilor profesori ai facultăţii, în frunte cu Părintele Decan, Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja. La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit şi un bogat cuvânt de învăţătură, referindu-se la semnificaţia teologică şi duhovnicească a rânduielilor liturgice ale primei săptămâni a Postului celui Mare, care au rolul de sfinţi viaţa noastră, susţinând întregul parcurs al nevoinţelor noastre duhovniceşti, arătând că în această perioadă slujbele obişnuite ale fiecărei biserici urmează îndeaproape tipicul monahal, pentru că şi ostenelile duhovniceşti la care îi provoacă pe creştini Postul cel Mare sunt comune cu idealurile vieţii monahului, şi anume sfinţirea vieţii şi mântuirea sufletului. Înaltpreasfinția Sa s-a referit, mai apoi, la conținutul teologic și literar al Canonul cel Mare, arătând că acesta reușește să facă „o analiză adâncă a sufletului omenesc, descoperind păcatul nu ca pe o boală trupescă, ci subliniind faptul că legătura păcatului este în primul rând o boală spirituală”. „Canonul cel Mare – a arătat Înaltpreasfinția Sa – așa cum de altfel și începe Irmosul Cântării I-a, este pentru credincios cu adevărat ajutor și acoperitor sufletului omenesc spre mântuire, de la Dumnezeu”. Șederea stăruitoare și îndelungată a credincioșilor în această săptămână la slujbă și rugăciune, formează un lanț al comuniunii întreolaltă al credincioșilor Bisericii, dar și al comuniunii cu Dumnezeu. „Lanțul leagă și dezleagă … Tot astfel, lanțul rugăciunii ne leagă pe noi de Dumnezeu și ne dezleagă de legătura păcatului”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa. „În ceea ce privește modul cântării acestui Canon de pocăință, este semnificativ glasul al 6-lea pe care el este cântat, un glas modulant și modulatoriu, arătând de fapt tocmai modelarea rugăciunii pe tărâmul sufletului”, a încheiat șirul ideilor atât de profunde pe care Întâistătătorul eparhiei arădene l-a pus în evidență în bogatul său cuvânt de învățătură.

La finalul meditației Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Părintele Decan al facultăţii a mulţumit în mod deosebit Înaltpreafinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru că a poposit în mijlocul profesorilor şi studenţilor Facultăţii de Teologie arădene, încununând săptămâna duhovnicească de la începutul Postului celui Mare, prin rugăciunea şi cuvântul profund duhovnicesc al Înaltpreasfiunţiei Sale. În acord cu tema prezentată ca meditație duhovnicească de către Părintele Arhiepiscop Timotei, Părintele Decan a arătat că noi, slujitorii Sfântului Altar stăm într-o înlănțuire harică și duhovnicească cu ierarhia bisericească, pentru că preoția și duhovnicia nu le-am luat de la noi înșine, ci le-am primit de la Hristos, prin mâinile ierarhului.

Joi seara, ultima parte a Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul, săvârșită dimpreună cu Pavecernița Mare a fost urmată de cuvântul de învățătură, rostit de către Părintele Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu, cuvânt în care Sfinția Sa s-a referit relația dintre pocăință și iertare și valoarea acestora pentru o postire deplină.

La toate slujbele amintite, răspunsurile alternative din cele două străni ale Bisericii au fost date de către studenţii teologi sub directa călăuzire a profesorului de muzică al facultăţii, Conf. Univ. Dr. Mircea Buta.

În seara zilei de vineri a fost săvârşită slujba Pavecerniţei Mari cu prima parte a Acatistului Buneivestiri, după rânduiala tipiconală.

Nădăjduim într-o întărire duhovnicească pe calea postirii care va rodi în bucuria Sfintei Învieri a Mântuitorului, atât a profesorilor, cât şi a studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, prin împărtăşirea de harul slujbelor săvârşite acum la început de Post, dar şi din bogăţia cuvintelor duhovniceşti împărătșite celor din biserică în aceste seri.

Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcaşiu