Etapa mitropolitană a Festivalului-Concurs de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul” la Timişoara

Marți, 11 octombrie 2016, la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin, s-a desfășurat etapa mitropolitană a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”. Concursul, ajuns la a IX-a ediție, a reunit corurile universitare din eparhiile sufragane Mitropoliei Banatului. Formațiile concurente au fost: Corul Universității de Vest, dirijat de Diac. Lect. Univ. Dr. Ionuț Alexandru Ardereanu (Arhiepiscopia Timișoarei), Corul Universității „Aurel Vlaicu”, condus de Arhid. Asist. Univ. drd. Tiberiu Ardelean (Arhiepiscopia Aradului) și Corul Universității „Eftimie Murgu”, dirijat de Pr. Prof. Gheorghe Tistu (Episcopia Caransebeșului).

Comisia de jurizare a fost alcătuită din următorii profesori de specialitate: Conf. dr. Ciprian Para, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, prof. Elena Gaja (Brașov) și Diac. Prof. dr. Malene Gheorghe, de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Făgăraș.

Cele trei formații corale au avut de interpretat o piesă religioasă din repertoriul românesc, o piesă religioasă din repertoriul internaţional și o piesă românească de inspirație folclorică. În urma deliberărilor, a fost desemnat câştigător Corul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Acesta va reprezenta Mitropolia Banatului la etapa naţională a concursului, ce va avea loc la Bucureşti, în data de 27 octombrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

Din partea centrului mitropolitan, corurile participante au primit diplome și premii, ce au constat în cărți.

Festivalul – Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul” este organizat de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acest festival-concurs își propune să contribuie la cunoașterea lui Dumnezeu și la cultivarea comuniunii frățești, să susțină interpretarea autentică a muzicii bisericești, să identifice și să promoveze formațiile de muzică bisericească valoroase. Ediția a IX-a a festivalului-concurs se înscrie între manifestările dedicate anului 2016, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu și al tipografilor bisericești.

Corul bărbătesc al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad este constituit, pe de-o parte, din membri ai Corului bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, iar, pe de altă parte, din studenți ai altor facultăți din cadrul universității. Corul promovează cântările liturgice ale cunoscuților compozitori Nicolae Lungu, Ion Vidu, reducții de Gavriil Muzicescu, Gheorghe Danga, Trifon Lugojan, dar și piese corale de factură folclorică. Corala bărbătească arădeană a obținut premiul I la următoarele concursuri: Festivalul – Concurs prepascal de Muzică Corală Sacră „Lumină lină”, Deva, 20 aprilie 2013; Concursul Coral Internațional de Muzică Bisericească „Să slăvim pe Dumnezeu”, Ediția a XII-a, Grodno – Belarus, 27 februarie – 2 martie 2013; Concursul de Muzică Corală Sacră „Cu noi este Dumnezeu”, Orăștie, 12 decembrie 2015.

dsc_0044 dsc_0046 dsc_0053 dsc_0108www.episcopiaaradului.ro