Săptămâna duhovnicească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

În această primă săptămână a Postului Mare, s-au desfăşurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad  activităţi duhovniceşti în scopul introducerii studenţilor teologi în atmosfera de post şi rugăciune specifică acestei perioade. Postul Mare este o chemare la pocăinţă, la desăvârşire sufletească, pentru a întâmpina aşa cum se cuvine Învierea Mântuitorului Hristos. În această perioadă teologii îndeosebi îşi dedică mai mult timp pentru rugăciune şi nevoinţe duhovniceşti. În fiecare seară s-a săvârşit Pavecerniţa Mare cu Canonul mare al Sfântului Andrei Criteanul, urmată de un cuvânt de învăţătură din partea unuia dintre profesorii facultăţii.

În prima seară a rostit cuvântul de învăţătură părintele arhimandrit Teofan Mada, vicar eparhial, care a arătat faptul că postul, este în primul rând un act liturgic, în această perioadă fiecare dintre noi trebuie să interiorizăm postul, ochiul lui Dumnezeu vede din interior spre afară. Postul este un act de renunţare la anumite bucate. Postul este ajunare, este o stare a curăţeniei. Postim ca să depășim propriul nostru imediat sau prezent pentru a intra și a fi cuprinși într-o istorie mai mare, o istorie a căderii, dar și o istorie a ridicării și mântuirii noastre de către Dumnezeu prin patriarhi, profeți și, în final, de către Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Astfel, noi intrăm în taina credinței celei vii. Marele Triod, Triodul penthos-ului, va deveni Triodul harului și al bucuriei=Penticostarul. Totul înaintează spre ospățul credinței , al dragostei de Dumnezeu și de aproapele. Canonul cel Mare este o invitație de a pășii pe calea lui Hristos, a purtării Crucii, cale care merge de la rai spre rai, de la iad spre împărăție prin Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.

În cea de-a doua seară, Părintele lect. dr. Ştefan Negreanu  a arătat că rădăcina tuturor virtuţilor este credinţa. Poarta prin care intrăm şi mergem spre cer. De aici nevoia imperioasă pentru tot creştinul, mai ales în aceste zile cu totul speciale, duhovniceşti ale Postului Mare de a căuta întărirea în credinţa cea mântuitoare. Nu întâmplător prima duminică din Postul Mare, care urmează postului mai aspru şi vieţii liturgice mai intense din  prima săptămână a acestui a acestui Sfânt Post, este Duminica Ortodoxiei, adică a Credinţe a dreptei credinţe pe care trebuie să o avem şi să o mărturisim pentru mântuirea noastră.

În cea de-a treia seară părintele Lect. Dr. Filip Albu a vorbit asistenței despre motivația inserării Canonului Sfântului Andrei Criteanul în chiar prima săptămână a Postului Mare prin aceea că această alcătuire liturgică rememorează chipuri biblice si patristice, identificate ca modele de urmat in viața duhovnicească. Plecând de aici, sfinția sa a subliniat valoarea lecturii biblice constante a fiecărui credincios, tocmai pentru a actualiza permanent mesajul Revelației, de unde înțelegem că Dumnezeu caută să fie neîncetat în dialog cu noi, nu doar prin cuvinte sau idei, ci în ele fiind ascunse conținuturi de viață.

Canonul cel Mare s-a încheiat prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Dr. Timotei  care a amintit despre rostul acestei perioade a Postului Mare în viaţa credincioşilor. Structura Canonului cel Mare în cadrul extensiunii termenului atât în Biserică dar şi în ale vieţii şi analizând îndeosebi conform citirilor imnelor şi rugăciunilor ca şi a tematicilor conferinţelor duhovniceşti din această perioadă, ţinute de personalităţi bisericeşti din ţară şi de peste hotare, în diferitele unităţi locale, asupra înălţării prin smerenie după modelul coborârii lui Dumnezeu la firea omenească, în vederea mântuirii şi ridicării acesteia din cădere, tinzând mereu, spre desăvârşire, a amintit Înaltpreasfinţia Sa.

DSCN0950-1 DSCN0968-1 DSCN0970-1 -1 DSCN0982-1

Pr. Drd. Ioan Lazăr – duhovnic

Leave a Reply

Your email address will not be published.