Facultatea de Teologie Ortodoxă prezentă la manifestările dedicate Zilei Europei și Independenței de Stat a României

      Comments Off on Facultatea de Teologie Ortodoxă prezentă la manifestările dedicate Zilei Europei și Independenței de Stat a României

Miercuri, 9 mai 2018, în municipiul Arad au avut loc manifestări militare, religioase și culturale organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României şi Zilei Europei precum şi Zilei Comemorării şi Reconcilierii, la care Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Manifestările comemorative s-au desfășurat în Piața Avram Iancu din centrul municipiului Arad. După salutul drapelului de luptă şi al gărzii de onoare și intonarea Imnului naţional al României, Înaltpreasfinția Sa în fruntea soborului de preoți a oficiat serviciul religios prescris pentru acest moment. Un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, sub coordonarea Părintelui Tiberiu Ardelean, cadru didactic la facultate, a dat răspunsurile liturgice la serviciul religios desfășurat cu acest prilej. Chiriarhul și oficialitățile prezente au evocat semnificația Zilei de 9 Mai, moment urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori.

Evenimentul dedicat Zilei Europei a continuat în Parcul Mihai Eminescu din spatele Palatului Administrativ unde s-a desfășurat un program artistic care a avut ca scop promovarea și cunoașterea țărilor europene dar și promovarea interculturalității.

La toate sediile instituțiilor au fost arborate drapelul național al României și al Uniunii Europene.

Arhid. Asist. Univ. Drd. Tiberiu Ardelean